Acasa

Un pas înainte

Autor: Liviu Dnistran | Publicat la: 2014-05-02 22:38:29

Aş începe, firesc oarecum, cu o întrebare. Care este rostul exerciţiilor comune, între parteneri din tări diferite dar membre în cadrul unei alianţe? Pe parcursul materialului voi incerca să prezint motivaţiile unei asemenea misiuni comune.

Ideea unei colaborări extinse pe parcursul mai multor ani, cu participarea diferitelor escadrille din mai multe unitaţi americane dislocate in Europa, este mai veche şi s-a concretizat cu colaborări de-a lungul misiunilor “Dacian Viper” , împreuna cu escadrilele de F-16 ale Bazei din Aviano, Italia, precum şi  “Strike Lance” cu elemente ale Bazei de la Lakenheat, Marea Britanie, dotată cu F-15.

Exerciţiul din acest an, “Dacian Viper”, a început cu prima ediţie în anul 2006, apoi continuînd în 2008 şi 2012, acum fiind a patra ediţie, şi ultima cu această unitate. Chiar de la începuturi a fost evidentă diferenţa de proceduri şi a posibilităţilor materiale de abordare a misiunilor. Cu toate acestea, sinceritatea ambelor părţi, dorinţa de perfecţionare a unora şi disponibilitatea de a împărtaşi cunoştinţele a celorlalţi, a dus la un prin pas concret prin stabilirea unor linii comune, pe baza cărora se vor desfăşura toate exerciţiile viitoare. Deja stabilite aceste linii, continuarea firească a parteneriatului între Baza 71 Aeriană şi cele trei escadrille a fost una cât se poate de benefică ambelor părţi. Precizez ambelor părţi deoarece şi aliaţii din echipa americană şi-au putut face o imagine mai clară a modului de lucru şi capacităţii de acomodare cu tehnica şi procedurile rămase din doctrina militară a statelor din estul Europei.

Majoritatea cred că doar piloţii participă la astfel de misiuni, realitatea este însă că, tot personalul implicat, de la pompieri, controlori de trafic, armurieri, cei de la operaţiuni, echipele tehnice, fiecare s-a confruntat cu diferite situaţii, depăşite însa cu professionalism. Ca o dovadă, în timpul exercitiului din 2008, unul dintre avioanele americane a luat o pasare în zbor, chiar în ziua distinşilor vizitatori. S-a hotărât aterizarea şi ramanerea pe pista a avionului până la rezolvarea situaţiei prin tractarea lui către o zona sigură. Menţionez că în tot acest timp, pilotul nu a părăsit cabina, avionul fiind însoţit de o maşina a pompierilor şi una de asistenşă tehnică. A doua zi, avionul era dat la zbor…

În acest an, s-a încheiat colaborarea dedicată acestui exerciţiu bilateral, ultima escadrilă, 510th Fighter Squadron, din cadrul 31st Fighter Wing având acest privilegiu. Prin urmare, în perioada 10 aprile-17 aprilie s-au executat zboruri comune, zboruri separate, prin care s-a verificat capabilitatea de interoperabilitate dar şi de interceptare reciprocă. 

Ca şi continuare a tradiţiei deja stabilite, s-au efectuat zboruri cu echipaj mixt de ambele părţi.

Rezultatul acestor zile a clarificat succesul acestui tip de acţiune, motivând pe mai departe găsirea de noi modalităţi de colaborări cu diferite atribute în dezvoltarea reciprocă. Un mare pas înainte a fost şi autoevaluarea părţii româneşti în vederea trecerii pe avionul F-16, în viitor, fiind necesar ca acest gen de misiuni să se desfaşoare pe acelaşi palier al abordarii tactice.

S-a menţionat că primii şase piloţi români vor pleca în SUA, la San Antonio, Texas, pentru pregătirile şi verificările medicale obligatorii. Ca o părere personală, mi-e greu să cred ca cineva care trage şi mentine 7g cu Mig-21 nu poate face acelaşi lucru cu 9g la F-16. Doar dacă analizăm ergonomia scaunelor celor doua avioane şi vom vedea diferenţa de aplicare a forţelor asupra piloţilor.

Întorcându-ne la exerciţiu, seriozitatea cu care acesta a fost tratat dar şi perceput de cei în cauză, duce oarecum la concluzia firească a unei continuări, sub o altă formă probabil, a colaborării deja tradiţionale. Într-un fel sau altul, e necesar ca această experienţă să aibă o continuitate, cunoştinţele dobândite putând duce la rezultate notabile de ambele părţi, cel puţin până la înzestrarea cu noul avion al Forţelor Aeriene Române. Chiar şi aşa, fiecare misiune poate fi considerată o fază importantă în procesul tranzitoriu în care se află acum Aviaţia Militară de vânătoare.

Cu certitudine că cei peste 150 de oameni dislocaţi în România de către US AIR FORCE vor duce acasă pe lângă satisfacţia unei misiuni îndeplinite, şi cunoştinţele dobândite pe parcursul exerciţiului, împărtăşindu-le colegilor rămaşi în unitate. În tot acest timp, partea româna va putea trage concluziile şi se va putea pregăti pentru următoarele misiuni comune care, cu siguranţă vor urma.

 

                           

 

Text: Marian Coste, Foto: Liviu Dnistran, Radu Tătar