Acasa

De ce zborul?

Autor: Marian Coste | Foto: Liviu Dnistran | Publicat la: 2015-01-17 11:49:25

Întrebare grea, plecată din multiple dorinţe, mare parte neîmplinite, legate de ceea ce înseamna desprinderea de planetă. De unde toată această patimă dar mai ales ce anume a susţinut dezvoltarea ei de-a lungul timpului, va rămâne pentru multa vreme “frumoasa necunoscută” a pornirilor lăuntrice.

Desprinderile de pământ, plecarea spre înalt, indiferent de aeronavă, trezeşte în privitor o gamă întreagă de trăiri interioare, o parte dintre acestea ieşind la suprafaţă prin scânteieri în priviri, zâmbete imposibil de stăpânit sau pur şi simplu stat locului şi privind în zare spre punctul care, se face tot mai mic în zborul său spre misiunea stabilită.

Ca în alţi ani, la început de ianuarie, se dă startul zborului de instrucţie în Aviaţia Militară. Alături de personalul Bazei 71 Aeriană  “General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, am avut ânca o dată privilegiul de a-i urmări la treabă pe cei care, servesc pe orice vreme nişte idealuri mai presus de înţelegerea simplă, a celui de pe “margine”. Pentru că, în ciuda greutăţilor şi a lipsurilor de toate felurile posibile, Forţele Aeriene Române fac performanţă. Ignorând posibilele zâmbete ironice şi analizand lucid situaţia în care zbaterea plină de o nebunie frumoasă a celor aflaţi sub semnul lui Icar, duce în final la rezultate demne de toată lauda.

O ceaţă densă era prezentă pe aerodrom, la început de 15 ianuarie, când, ajunşi în Bază, aşteptăm cu emoţie răspunsul dacă se zboară sau nu. Fotografiile aeronavelor aflate la sol curg în memoriile aparatelor noastre flămânde, elicoptere, avioane dar mai ales oamenii locului, ţintuiţi la sol de o vreme rece şi umedă. Spre prânz, o maşina vine spre start şi coborând din ea, comandorii Marius Oatu şi Adrian Motorga se îndreaptă spre “9516”. După luarea în primire, cabinele freamătă şi dubla prinde viaţă. Compresorul începe să ţiuie şi cu sunet baritonal, motorul intră în relanti. În spate, comandantul bazei, comandorul Oatu face ultimele verificări şi cupola se închide iar apoi se ermetizează. Conform procedurii, urmează cea din faţă şi apoi rămân ei trei, cei doi piloţi şi avionul, formând o singura entitate. Ultima verificare, se aude cum cum creşte sunetul şi avionul iese din linie, lăsând în urmă ceaţa plecata din confluenţa Arieşului cu Mureşul. Întotdeauna am admirat sonda meteo, cea care are să spună celor de jos dacă şi în ce condiţii se va putea zbura în acea zi.

Intră pe pistă, se axează şi blochează roata de bot. După câteva secunde în care văd căştile celor doi mişcându-se în cabine, privirile măturând bordul şi consolele laterale căutând şi analizând parametrii, aud motorul dus în maximal. Rămân nemişcat, vreau să simt cât mai mult momentul, privesc dubla frumos camuflată, cu botul subţiat faţă de simple, admir linia asta clasică şi atât de cunoscută iubitorilor de aviaţie. Face câţiva metri şi apoi, după momentul de uşoară linişte, cupleaza forţajul zvâcnind înainte. Respir prin toti porii şi senzorii sunt deschisi la maxim. Un urlet superb care însoţeşte o flacără puternică, împinge accelerat Mig-ul spre înainte. Câştigă viteză, profundoarele bracate se slăbesc puţin şi dubla decolează.

Este plecată să caute semne de vreme, să găsească motive sau soluţii, depinde ce găseşte. Se aude spre nord şi apare sub plafon, la unul poate doi kilometri de pistă, virând la cuţit pe dreapta şi intrând într-o masă diformă, albastra-gri; o reprezentare hidoasă a norilor răi. Face câteva treceri la verticală, mergând spre zonele de lucru, o urmărim cu privirea cum se duce spre oraşul gazdă şi virează stânga, departe însă.

După câteva minute vine la aterizare şi se duce la guri. Se deschide zborul şi, elicoptere iar mai apoi alte două duble, pe rând, pleacă în primele zboruri de control ale anului 2015.

Întotdeauna vor reprezenta ceva deosebit, lucruri greu de spus în cuvinte, traite însă patimaş, la un nivel marcant. Pentru că, de fiecare data este la fel şi în acelaşi timp, diferit. Pentru că, e de ajuns să le vezi privirea, să vorbeşti câteva cuvinte cu ei, să atingi metalul viu, rece în exterior, inspirat colorat, ca să realizezi bogăţia spirituală dobândită.

Dacă s-ar măsura energia acelui loc, cu certitudine că, oameni şi lucuri, aeronave şi masini de pompieri sau deservire, toate împreuna reprezintă un bagaj pe care, eu unul, îl port bucuros toată viaţa.

Cu siguranţă, indiferent de aerodrom, am trăit aceste sentimente care, în timp s-au imprimat pe interior, acolo unde s-au aşternut frumos, ocupându-mă temeinic.

Cu multe mulţumiri tuturor celor care au facut posibilă participarea alaturi de personalul bazei.